Tibau-un munte putin umblat: aug. 2012

                         
                                  

       Era spre sfarsitul zilei. Pregatim trasura si merindele. Soarele ca o cununa plutea pe o mare albastra. Apusul infocat se lasa peste vale si ne prinde pe drum. Inaintam relaxati printre casele satelor insirate pe langa Somes. Curiozitatea de copil ma face sa cuprind cu privirea fiecare casa, gard, poarta, si sa sesizez fiecare amanunt al vietii satului.

      Inainte  sa  se  insereze  de  tot  ne oprim langa o apa. Strangem lemne, aprindem focul si stam in jurul lui ascultand plosnetul taciunilor. Privesc la scanteile ce se ridica spre cer care apoi se pierd de parca n-ar exista. Adorm adanc pe o buturuga de molid putreda.

      Trezit  de cantecul  pasarelelor deschid ochii obositi. Privesc tinta  in sus fara sa-mi misc capul, fiindca eram cu fata indreptata spre cer. Atmosfera incarcata cu umezeala lasa urme vizibile, iar racorea diminetii ma face sa tremur. Cerul intesat de nori semana cu o panza de in tesuta. Pierdut in spatiu si timp stau nemiscat mai multe minute si incep sa incadrez momentul si locul. Sunetul involburat al apei acoperea valea. Ma ridic brusc, privesc in jur si vad in jurul meu numai padure. Totul era verde. Ma asez mort, iar dupa un timp aud hotarat glasul bunicului: "trebuie sa coboram!" si revin la realitate. In cele din urma aflu ca suntem pe valea Bila.

       Momente ca acesta mi-a umplut timpul copilariei la inceputul verii. Deseori cutreieram padurile, urcam muntii. Uneori ajungem chiar pe varfuri. Am ajuns pe Omu, Ineu, Rabla, si alti munti. Mereu eram curios sa vad ce este dincolo de culme. Eram curios cum se numesc muntii de dincolo de Bistrita, spre nord. Mi s-a raspuns ca sunt Muntii Tibau.

      Amintirile acestea le-am pastrat in minte si-n suflet, de fapt, chiar sa vreau sa le uit nu pot. Ideea de ajunge pe Muntii Tibau era tot mai mare. Erau si dificultati care trebuiau depasite: nu sunt studii ale muntilor, nu sunt harti, jurnale, carti, care sa descrie acest masiv enigmatic.

       In  cele din urma dupa planuri, ganduri, dorinte ce pareau infinite, hotaram  sa mergem  in Tibau.        

    

                                

      Cu o seara inainte sosim in pasul Rotunda, un loc drag noua. Dupa o noapte pe cinste, petrecuta la foc, ne trezim cu ochii intetosati. Vremea nu era prea prielnica pentru drumetii. Mai mult, aveam stabilit un traseu lung si dificil pana pe Magura Mare, aproape de granita cu Ucraina. Plecam din Pasul Rotunda pe drumul forestier, 4 km, cotim dreapta spre drumul asfaltat ce leaga orasul Borsa de Vatra Dornei si la o distanta de inca 4 km vedem o piatra impozanta. Este Piatra Tibaului!

                         

    Piatra Tibaului este un impresionant perete de calcar de aproximativ 80 m, puternic surplombat. Acesta este declarata rezervatie geologica si are o suprafata de aproximativ 20,3 ha. A fost creată pentru a preîntampina dispariţia stancii prin exploatarea calcarului, ea prezentand pe langă valoare peisagistică deosebită şi importanţă ştiinţifică. Ca aspect geologic, se remarca conglomerate de gresii dispuse peste sisturi cristaline, atribuite perioadei neocene. Urmeaza marne rosii-galbui si cenusiu-verzui peste care se suprapun calcare stratificate, apoi un alt strat de calcare ce contin si ele fauna eocena: numuliti, bivalve, gasteropode si corali. Calcarele au o grosime mai rar obisnuita (peste 50 m), dovedind conditii speciale de acumulare.

                                

     Dupa ce terminam de vizitat Piatra Tibaului mergem pe acesta vale, Tibau, 2 km si ajungem in satul Tibau. Lasam masina la intrarea in sat si pornim lejer pe o vale umbrita de molizi batrani, pe versantul drept al Tibaului, indrumati de un domn amabil de etnie hutul.

                                

                            

     Vremea devine tot mai frumoasa. Norii argintii se imprastie si soarele incalzeste tot mai tare.

                            

       Dupa mai putin de 1 h ajungem intr-o sa. De acolo inca 10 minute si ajungem pe primul varf vizat, varful Fluturica-1343 m. O panorama deosebita se deschide spre Carlibaba, valea Bistritei Aurii, Suhard, Rodnei, Zimbroslavele, Obcine.

                           

       Carlibaba este o comuna situata intre Muntii Suhard, Tibau si Obcina Mestecanis. Această minunată localitate de munte este compusă din 6 sate: Cîrlibaba Veche , Cîrlibaba Nouă, Iedu, Şesuri, Ţibău şi Valea Stânii, fiecare cu particularitatea sa, la care se adauga alte catune: Fluturica, Pleta, Juravlea, Puciosul, Gaina. Prima atestare documentară, de la care localitatea îsi are numele este din 1595. Cîrlibaba are un număr de 1891 locuitori, o populaţie formată dintr-un amestec de naţionalităţi care trăiesc împreună într-o armonie perfectă. Satele care apartin de Carlibaba sunt alcatuite de o populatie de etnie ucrainiana, numiti hutuli. 
    

                         

        Vorbim si de Muntii Tibau, care sunt niste munţi izolaţi şi aproape necunoscuţi de turişti, cu  văi cristaline mărginite de lunci înierbate, păduri nesfărşite de conifere, creste prelungi cu stânci enigmatice, înconjurate de goluri alpine generoase, belşug de afine, zmeură, fragi şi ciuperci, acces uşor spre înălţimi pe drumuri forestiere situate între 1000 şi 1400 m altitudine, localnici primitori, oneşti şi harnici la interferenţa a două culturi, zeci de legende numai aici auzite, sărbători populare neschimbate de veacuri, precum şi urme din cele două războaie mondiale, vizibile la tot pasul: cimitirele soldaţilor austrieci sau ruşi, uitate de lume, tranşee, cazemate săpate în stâncă. Se înalţă la peste 1.600 m altitudine (1.651 m în vârful Ţapul Mare) și dispun de numeroase atracţii naturale care pot încânta pe cel care se încumetă să-i străbată văile şi crestele. Cele mai reprezentative obiective naturale sunt: Piatra Ţibăului, obiectiv de care am vorbit anterior,  Valea superioară a Ţibăului cu numeroase turnuri şi pereţi de stâncă alcatuiti din calacre eocene, creasta principală ce oferă din poienile Vârful Măgura (1.559 m) interesante privelişti spre Munţii Rodnei dar mai ales spre munţii atât de puţin cunoscuţi şi misterioşi din Ucraina.

                       

      De pe varful Fluturica mergem lejer pe cumpana de ape ce separa valea Tibau de valea Carlibaba. De fapt, muntii Tibau sunt pozitionati intre cele doua vai, la est si vest (sau Muntii Zimbroslavele si Obcina Mestecanis) si granita cu Ucraina la nord si Valea Bistritei Aurii   la sud. In 30 de minute ajungem intr-un catun de culme numit Fluturica, cum rar vezi in Carpati. Oamenii erau pe camp la stransul fanului astfel ca am putut discuta cu ei despre activitatile de zi cu zi ale lor, despre greutatile cu care se confrunta sau despre obiectivele pe care le au.

       

                       

       Din loc in loc intalnesti campuri de pietre de cativa metri inaltime ce dau un peisaj unic. Aceste poarta numele de tancuri.

                       

      Dupa ce ne luam ramas bun de la unii locuitori din Fluturica pe care i-am intalnit, continuam pe creasta, spre nord, intram in padure condusi de o poteca si in 30 de minute ajungem in celalat sat de culme numit Pleta.

                      

  

        Si aici, cum rar vezi, casele sunt imprastiate prin pasuni si fanete. Acestea sunt grupate pe gospodarii si fiecare gospodarie are cateva hambare pentru fan. Ocupatia principala este cresterea bovinelor. Turismul este slab dezvoltat. Am intalnit doar o casa amenajata pentru turism. Intre timp, norii sau adunat si o ploaie zdravana ne-a obligat sa ne adapostim la o familie.

                        

       Asta ne-a dat ocazia sa admiram gospodaria si sa ne oprim atentia asupra unei tesaturi specifice hutulilor.  Se constata ca hutulii s-au retras in nordul Bucovinei, venind ca fugari din Galitia din cauza birurilor, a greutatii si duratei indeplinirii serviciului militar, a cauzelor economice (obligatiile taranimii aservite erau mai mici in Moldova unde ea fusese si mai repede eliberata juridic), religioase (tendinta de catolicizare de catre  stapanirea poloneza, apoi habsburgica). La 1786, Bucovina a fost integrata Galitiei, moment in care procesul imigrarii hutulilor spre zonele muntoase s-a accentuat. Diferiti de ruteni, venind din Carpatii Galitiei in nordul Moldovei, ei s-au infiltrat sporadic fie ca pastori, fie ca zilieri pe pamanturile manastirilor.  Din Carpatii Orientali, hutulii au imigrat spre Moldova pe valea Ceremusului pana la Vijnita si lateral pe valea Putilei, pana in bazinele Sucevei, Moldovei si Bistritei Aurii, de-a lungul cumpenei apelor, stabilindu-se intr-o serie de localitati. Istoricii au concluzionat ca hutulii, desi se aseamana cu rutenii la vorba, se deosebesc de acestia prin fizionomie, religie, au in limba o anumita bogatie de elemente romanice, iar prin port, traditii si obiceiuri se aseamana mult cu romanii. Termenul de hutan, "hutkatese" este saltaret, leganat, nume initial dat cailor.

                     

                     

      Ne luam ramas bun si de la cele cateva familii din Pleta pe care le-am cunoscut si indemnati de dansii spre directia buna de mers urcam o panta destul de greoaie pana pe varful Iedu-1517 m. De pe acest varf prezenta pietrelor este tot mai densa. Sunt sute de astfel de forme cu diferite infatisari care infrumuseteaza locul.

     

                    

                    

       Pe acest munte se afla o cireada de vaci la pascut. Putin mai innainte o turma de oi insotita de caini foarte rai. Numai ca ciobanii au fost amabili si din timp ne-au protejat.

                   

                    

       De pe varful Iedul continuam spre urmatorul varf, Tapul Mic. Este o distanta de 1 h de mers. Pe dreapta poate fi observata valea Carlibaba cu celelate catune, Iedul fiind mai mare.

                   

                    

                   

                    

                    

     Ajungem si pe Tapul Mic, un varf deosebit, ce ofera o panorama spre varful Tapul Mare-1661 m, altitudinea maxima din Muntii Tibau. Acest varf, desi inalt, este mai putin spectaculos decat celelalte varfuri. Se remarca doar prin prezenta unei turme de oi cu 15 caini foarte periculosi. Astfel, folosirea aparatului cu ultrasunete este indispensabila.

                   

                    

                    

                    

                    

                    

                   

       Dincolo de varful Tapul Mare se afla o gradina cu statui de piatra. Acest loc poarta denumirea La Troita, cu 1619 m altitudine. Am dat denumirea acestor forme, Apostoli, foarte asemanatoare cu cei din Gutai sau Calimani.

                   

     De pe varful La Troita am dorit sa continuam traseul de creasta al Tibaului spre Magura Mare-1559 m. Traseul urmat se contureaza prin prezenta unor poieni mari, marginite de paduri dese si multe stane. Acesta trece peste Magura Mica-1541 m si a durat 2 h pana la intrarea pe muntele Magura.

                  

                  

                 

      Odata ajunsi pe Muntele Magura, o poiana imensa care poate oferi hrana pentru 3000 de oi, cerul s-a inchis si o ploaie marunta a inceput sa cada. Cu toate acestea am continuat sa mergem pe acest munte, in total 3 h.

                 

                

      Muntele Magura este dispus simetric, in semicerc, iar de pe partea terminus se poate observa toata creasta Tibaului cu cele mai importante varfuri. Deasemenea, privind spre nord poti vedea muntii Ucrainei, foarte aproape, cele 3 ciuperci uriase. Si Muntii Rodnei cu cele 3 embleme ce par foarte frumoase si inalte.

               

                

                

      Am coborat de pe muntele Magura spre Valea Tibaului in amonte 30 de minute de cantonul silvic Magura Mare, apoi pe valea Tibaului pana in satul Tibau de unde ne-am recuperat masinile aproape de ora 23:00.

             

              

     Un vis devenea realitate!

Bibliografie: 

www.infoturism-moldova.ro

http://judetulsuceava.ro
www.hutulii.com

Prin Platoul Padis: iulie 2012

Citeste prima parte a turei "Calatorind prin Vladeasa"

      Ziua IV

     Plecam de la Pietrele Albe dimineata devreme cand soarele scalda in culori aprinse peisajul auriu din jurul cortului, cu scopul ca in seara aceea sa campam pe Platoul Varasoaia. In cele din urma ne-am convins ca traseul pentru acea zi a fost domol, fara diferente mari de nivel.

     Mai aruncam o privire spre Pietrele Albe care devin toat mai mici si spre Vladeasa, care ramane in zare.

      Ajungem in Saua Intre Munti unde ne alimentam cu apa proaspata, e un izvor ideal, urcam o panta nu prea mare, prin padure, pe sub varful Varfurasul-1668 si ajungem intr-un spatiu deschis, cu pasuni proaspete pentru vite si numeroase ciurde de vaci care apartin de localnicii din satul Rogojelu. In total  2 h de mers pana in acel  loc.

    In continuare traseul alterneaza cu poieni si paduri de molid, dupa care coteste brusc la dreapta, urmeaza o coborare pana in albia unui afluent al Crisului Negru. O apa limpede si rece ne invita sa ne rocarim putin fiindca vremea era caniculara.

    Dupa care urcam prin padure, o portiune pe langa albia raului,  si ajungem intr-o poiana imensa cu aspect plat, de fapt, este vorba de o  platforma de eroziune si ma gandesc la un nivel superior al Apusenilor. Trecem pe sub varful Nimaiasa-1589 m, greu de schitat varful, Miclau-1640 m si ajungem la Gradul de Piatra, inca 2 h. Mai atractiva este creasta secundara a Bihorului cu varful Buteasa-1792, in dreapta nostra de innaintare.

      In continuare avem de strabatut un traseu usor fara prea mari diferente de nivel si in 2 h ajungem la Piatra Talharului, o piatra ce naste multe legende. De exemplu, denumirea de Piatra Talharului, provine de la un talhar ce fura boi, vaci si vitei, le injunghia si le vindea carnea.

      Ne adunam sa stabilim ce varianta alegem spre Varasoia, fiindca sunt 3 indicatoare si in cele din urma hotaram sa continuam pe banda rosie, pe sub varful Britiei-1759 m. Dupa inca 2 h pe cresta domoala, facem stanga, urmeaza o coborare de 300 m diferenta de nivel si ajungem la o stana in Piatra Arsa. Facem si o poza spre Poiana Onceasa si valea Somesului Cald, o varianta de calatorit cu alta ocazie.

     Timpul petrecut la acea stana zobora, ne intindem la o degustare a cascavalului, sa vedem mulsul caprelor. Ne hotaram chiar sa cumparam lapte de capra. In cele din urma seara se lasa peste munte si peste noi, ajungem dupa ora 22:00 pe Platoul Varasoia. Avem emotii si multe ezitari unde sa campam.

Ziua V: Circuitul Somesului Cald

 

     Traseul pentru acesta zi incepe din Platoul Varasoaia. Am  constatat dimineata ca am campat in apropierea lacului Varasoaia, intr-o dolina uriasa. 

  

       Mai intai facem o oprire la cabana Varasoia, care era foarte aproape de noi, la 5 minute. Proprietarul, foarte simpatic, ne povesteste istoria cabanei. Ne duce la barul incintei si ne arata produsele pe care le are. In cele din urma cadem de acord ca merge o bere pe acea caldura dogoritoare.

    La intoarcere ne mai oprim sa observam acesta dolina uriasa, ciuruita de sute de avene. Intr-un loc cu adancime mai mare s-a format lacul Varaoaia, un lac carstic, foarte rar in Romania. De fapt, lacurile carstice s-au format prin depunerea unui strat de argila pe fundul cavitatii formate, a dolinei, iar acesta nu mai  permite infiltrarea apei.

     

       Ajungem in  nordul Poienii Varasoaia, de unde se desprinde marcajul nostru, punct rosu.

     
      Din acest punct, cotim la dreapta parasind drumul pietruit ce vine de la Cabana Varasoaia, intram dupa 5 minute in padurea de molid, traversand trei vai secundare, urmarim mai departe poteca pe versantul drept al vaii Radesei, iar la cca. 30 minute din Poiana Varasoaia sosim la o bifurcare a potecilor. O luam la stanga, traversand valea si continuam pe vale spre Pestera Cetatea Radesei, nu inainte sa ne oprim la o pestera spectaculoasa, cu aspect de tunel.

      

      Coboram pe cursul activ al vaii Radesei, si vedem un izbuc, care iese la suprafata. Intram in pestera Cetatile Radesei, urmeaza canionul Somesului Cald, trecem dupa iesirea din canion de confluenta Radesei cu Feredeul (pe Valea Feredeului merge in amonte un marcaj de derivatie   care ne scoate la baza Cascadei Feredeului, inalta de 5 m) dupa care ajungem in Poiana Radesei, unde ne aflam la o bifurcare a potecilor.

    
      Cetatile Radesei este o pestera unicat in Romania, prin  faptul ca, are un portal înalt de peste 15 m şi lat de 7 m, de forma ogivală, în care intră pârâul Rădeasa. Este unica si pentru ca  are o galerie de forma unui tunel lung de 212 m, cu săli de mari dimensiuni şi hornuri ce răzbat în tavanul peşterii până la suprafaţă. Cele cinci ferestre create de aceste hornuri, lasă să pătrundă în peşteră raze de lumină. 

      In Poiana Radesei suntem bine informati de un panou, ca urmeaza Canionul Somesului Cald. Aici pârâul Rădeasa se uneşte cu Pârâul Feredeului şi dau naştere Someşului Cald. În continuare, Cheile Someşului Cald oferă privelişti extrem de pitoreşti ale abrupturilor calcaroase de peste 100 m ce coboară până în patul văii. Pe lângă numeroasele puncte de belvedere pot fi vizitate canionul Moloh, Peştera Uscată, Peştera Honu, Peştera Tunelul Mic, precum şi "zidul" de calcar de 110 m al Cuciulăţii.

     Noi hotaram sa continuam tot pe firul apei pentru ca apa era foarte limpede, atmosfera calda, cerul senin si dupa  2 h si 30 min. prin apele Somesului Cald am ajuns la iesirea din chei. 

 

 

     Pana la iesirea din chei ne-am oprit la mai multeobiective. Mai intai o pestera spectaculosa, pestera Moloh. Este interesanta pentru ca  este o pestera cu trei intrari, doua sunt uscate, iar prin a treia iese la suparfata un rau subteran. Am patruns prin acesta galerie 30 m. Apa la inceput ne era pana la nivelul genunchilor, apoi a crescut pana la nivelul soldurilor si astfel am fost nevoiti sa ne intoarcem. Era rece ca gheata!

 

       Douazeci de metri mai jos, pe dreapta, se afla Cascada Moloh.  Este situata pe valea Moloh (vale cu aspect de chei) si are o  înălţime de 10 m. Valea a fost botezată de Czaran Gyula după un zeu fenician care cerea sacrificii de copii. Probabil sălbăticia văii l-a determinat pe marele cunoscător al munţilor Apuseni să-i dea acest  nume. Am incercat sa patrundem pe acesta vale extrem de abrupta, in care apa se pravaleste in caldari erodate numite marmite, numai ca era foarte alunecos si ne-am intors.

       Si tot asa, cand prin apa, cand pe stanci, admirand abrupturile impresionante si cadereile de apa, am ajuns la sfarsitul cheilor si apoi am urcat spre pestera Honu.

       Pestera Honu se afla la alt. 1253 m, cu o lungime de 253 m, cu doua intrari. Din cadrul vaii noi urcam vreo 10 minute pe versantul stang. Traseul este marcat si nu ofera probleme.

     Traseul de intoarcere se continua pe versantii abrupti ai canionului de unde se poate observa celelate stanci, sau se poate cuprinde cu privirea adancimea fragmentarii vaii.

        Dupa un timp, traseul cobora in albia vaii, de unde se poate ajunge la  Pestera Tunelul Mic in a amonte de valea Caciulata (deviatie de 1o min.).  La urcare trecem si pe la partea superiora a Cetatilor Radesei. Este ceva spectaculos sa vezi ferestrele pesterii.

      Revenim pe Platoul Varasoaia, de unde ne recuperam rucsacii si ne indreptam spre Platoul Padis, 45 minute de mers, nu inainte de a asculta povestile care nu se mai terminau ale domnului cabanier. 

        Eram curios cum arata platoul Padis, acest loc atat de laudat. Din cele vazute pot spune ca  este un ses cuprins intre 1.250 si 1.280 m ce apare ca o depresiune inconjurata de culmi mai ridicate. Dintre aceste culmi am remarcat Magura Vanata,  si Piatra Motului.  Cel mai interesant fenomen carstic intalnit aici fiind ponoarele.

 

      In Platoul Padis se anunta distractie mare. Un grup de studenti de la Cluj ne invita sa stam cu ei la foc de tabara. Au si chitara si sunt iubitori de muzica folk si muzica de munte. Multumim!

Ziua VI: Circuitul Galbenei

       Pentru acesta zi am avut un traseu lung si dificil. Am plecat la ora 10:00 din Padis, am intrat int-o poiana, pe stanga s-a deschis o panorama spre Vf. Biserca Motului-1466 m. Numerose doline si avene intalnim la tot pasul, in dreapta observam  Uvala Rachite.

      In 40 de minute ajungem in Poiana Glavoi, un loc foarte frumos pentru campare. Cuprindem cu privirea tot locul, este nemaipomenit, numaram 60 de corturi, un grup de cai. Cautam un loc de pus cortul pentru ziua urmatoare, apoi ne permitem sa stam 1 h la tarabele din zona.

      Plecam pe punct galben spre Pietra Galbenei, traseul innainteaza printr-o padure virgina de bard, timp de mers 1 h.

       Piatra Galbenei (1.243 m), se prezinta sub forma unui abrupt calcaros de peste 200 de metri inaltime, cu largi privelisti. Peretele alb de stanca luceste in soare strajuind Poiana Florilor, ca un zid de cetate, aparand frumusetile platoului Padis.

      De pe acest abrupt se deschid largi privelisti spre: Gropa Ruginoasa, varful Bihor, Cheile Galbenei.

     Coboram prin padure si in 30 minute ajungem la Avenul Bortig, care are o lungime de cca.150 m şi o adâncime de 54 m. Este renumit atât pentru dimensiunea deschiderii, are  un diametru de 35 m, cât şi pentru volumul de gheaţă de la fundul avenului, estimat la 30.000 mc, situându-l pe al doilea loc din ţară, după Ghetarul Scărişoara. 

      Cheile Galbenei este un alt loc ce merita vazut. Inca 30 minute de la Bortig si ajungem la Izbucul Galbenei. Acesta este este un ochi de apă liniştit de 6-8 m diametru, cuibărit la piciorul unui perete de stâncă. Am zice că este un lac, dacă nu s-ar prăvăli din el o cascadă cu debit mare. Aici ţâşneşte din stâncă un râu cu apă verde-albăstruie, puţin lăptoasă şi foarte rece. Este apa ce a intrat în subteran în Cetăţile Ponorului, şi după un parcurs de 3,7 km, aici dă naştere râului Galbena.

      Puţin mai jos putem admira şi alte cascade şi lanţul de marmite scobite de apă. În preajma zonei se poate ajunge mergând pe o derivaţie cu coborâş pe o serpentină, care ne scoate deasupra apei, de unde se poate admira acest spectacol extraordinar.

 

    Ajungem la una dintre pesterile zonei, Pestra cu Cinci Intrari. Apa Galbenei se pravaleste peste cascade imense, bolovani imensi si creeaza aceste forme rar intalnite numite  marmite.

  

       Cavernele au dimensiuni foarte mari si pot ascunde sute de oameni. Chiar ne-am gandit la rolul pe care l-ar fi putut  avea pestera in era preistorica sau de-a lungul timpului, in special in timp de razboi.

      Apa care patrunde in aceste caverne la un moment cad peste un prag, dupa 50 de m, formand Cascada Evantai. Aici ajunge la suprafaţă Galbena după ultimul său parcurs subteran. La ape mari cascada are două braţe.

    Traseul prin Cheile Galbenei este extrem de dificil. Sunt portiuni cand trebuie sa mergi efectiv pe lanturi sau prin apa rece ca gheata. Trebuie sa fi mereu atent la vreme, iar in caz de ploaie trebuie evitat traseul din cauza cresterii  debitului raului.

        Traseul  prin chei se termina dupa 3 h. Un indicator ne arata ca trebuie sa o luam in 

dreapta. Trecem prin Poiana Florilor, apoi printr-o frumoasa padure de fag, dupa care

ajungem la un alt obiectiv, pestera Focul Viu.  

       

    Peştera Focul Viu ca mărime, ocupă locul trei în rândul gheţarelor subterani din ţară (25.000 mc).  Este o peşteră micuţă, alcătuită din două săli. Prima sală este ocupată de imensul bloc de gheaţă. Prin tavanul peşterii pătrunde suficientă lumină pentru a dezvălui grupurile de stalagmite aflate în partea opusă intrării în peşteră. Explicaţia existenţei blocului de gheaţă în peşteră este dată de două elemente: iarna, fereastra din tavan favorizează acumularea aerului rece, iar lipsa ventilării în peşteră  menţine aerul rece captiv tot timpul anului.

 

  

 

 

     De la Ghetarul Focul Viu plecam direct spre Padis, 1h si 30 minute, cu o scurta oprire la Glvoi. In total acet traseu a durat 10 h. 

Ziua VII: Circuitul Barsei

      Pentru ca ziua anterioara am avut  un traseu greu, in acesta zi ne-am propus ca sa facem Circuitul Barsei, un traseu de maxim 3 h. Am plecat din Padis la ora 12:00, am parcurs intr-o ora distanta Padis-Glavoi. La Glavoi ne-am intins la povesti pana la ora 14:00. Vremea nu prea era ideala pentru drumetii, chiar s-a anuntat ploi. Cu toate acestea am plecat spre Groapa de la Barsa, iar primul obiectiv a fost pestera Neagra.

     Pestera Neagra are o lungime de peste 1 km, şi din 1974, când s-a făcut joncţiunea cu Peştera de la Zăpodie sistemul are o lungime totală de 12048 m. Este colectorul apelor din partea de est a Gropii de la Barsa. Se pătrunde prin două intrări scunde care se unesc într-o galerie unică, săpată în calcar negru, care dă într-o verticală de 30 m.

   
       Tăul Negru este un lac suspendat, cu apă neagră, situat într-o dolină. Este un lac circular adânc de 14 m. Este alimentat de un izvor subteran şi se drenează într-un pârâu ce se află puţin mai jos in avenul Gheţarului de la Barsa.

   Ghetarul de la Barsa este un alt obiectiv turistic, situat la 30 de metrii mai departe si care se poate vizita pe o lungime de 200 m. După o pantă ajungem într-o galerie pardosită cu un strat de gheaţă şi zăpadă, foarte rece, insuportabil. Pe o ramificaţie sunt câteva concreţiuni, iar galeria principală ne duce într-o sală mai mare, care comunică cu avenul şi are şi un mic pârâiaş subteran.

          Pestera Zapodie. După ce coborâm o pantă destul de abruptă ajungem la o 

crăpătură verticală de 8 metrii, parţial înfundată cu zăpadă. Este intrarea Peşterii de la 

Zăpodie, cu o  vastă reţea subterană de peste 7 km, în care curg două râuri subterane. 

Împreună cu  Peştera Neagră ajunge la lungimea de 12 048 m, dupa alti speologi, peste 

22.000 m, cu  care se situează printre primele peşteri ca lungime din România.

       Terminam cu aceste pesteri si ajungem intr-u drum forestier ce vine dinspre Pietroasa. 

Drumul, care va fi asfaltat cat de repede, taie frumoasa Uvala Balileasa. Cred ca a fost o 

prostie sa distruga pentru totdeauna acesta uvala fara egal, construind  drumul.

      Ajunsi in Glavoi recuperam rucscii si ramanem  peste noapte.

Ziua VIII: Circuitul Cetatile Ponorului

Cetatile Ponorului se pot parcurge urmand marcajul punct albastru.

      Drumul nostru pleaca din Glavoi pe un drum forestier, coboară pe un grohotiş în Dolina I unde se află marele portal de 74 m al Cetăţilor Ponorului. Intrând în peşteră pe sub portal coborâm până la cursul râului subteran care nu poate fi explorat în amonte datorită unui lac adânc. Apa care iese de aici, după un scurt parcurs, dispare printr-o cascadă în giganticul tunel subteran al cetăţilor. Traseul nostru se întoarce la poteca de sub perete, urcă pe grohotiş, şi ajunge în Dolina II străjuită de pereţi verticali de 100 m. Pe fundul dolinei se află o gură de peşteră, care de fapt dă în galeria subterană, formând pentru aceasta o fereastră.

 

 

     Spre aval se poate vedea galeria cu apă presărată cu blocuri de piatră , grohotişuri, săli, cea mai mare fiind Sala Taberei în care se află o cascadă de 8 m. Acolo este punctul terminus. Galeria spre amonte ne farmecă cu jocul de lumini, care dispare şi reapare datorită ferestrelor (acelor guri de peşteri din doline), cu izbucul subteran, alimentat de apele ce dispar în Poiana Ponor, şi cu o cascadă pe lângă care ieşim din galerie, sub marele portal, dintre dolinele I şi II. 

       

      Dupa 3 h prin Circuitul Cetatile Ponorului ajungem la locul de camapre, Poiana Glavoi. Mai zabovim o ora, apoi hotaram sa mergem spre Casa de Piatra. Pentru inceput ne oprim in Poiana Ponor, aici suntem de-a dreptul uimiti cand vedem Izbucul Ponor, locul pe unde iese la suprafata toata apa din Padis si ponorul pe unde apa intra sub pamant iesind iarasi in Cetatile Ponorului, apoi Cheile Galbenei. 

      O ora a durat acesta oprire in Poiana Ponor, dupa care pornim spre pestera Caput. Peştera Căput este colectorul apelor din bazinul văii Izvorul Ursului. Apa pe timp de secetă se pierde în patul pârâului, dar în an secetos se aruncă într-un puţ de 10 m. Cascada şi puţul se pot admira de pe platforma din dreapta. Pe aici nu putem intra în peşteră, numai prin accesul existent deasupra acesteia, dar nici acolo nu putem înainta mult, fiindcă am ajuns pe o platformă cu puţuri adânci. Numai speologii cu un echipament adecvat pot parcurge toată lungimea peşterii de 1873 m.

 

     Lasam bagajele la Cabana Cetatile Ponorului, situata la 15 minute si ne hotaram sa facem si traseul Lumea Pierduta.

      Plecam de la acesta cabana si dupa 30 minute ajungem la un izbuc, Izvorul Rece. La dreapta izvorului urcăm pieptiş 10-15 minute, şi ajungem pe un platou numit Lumea Pierdută. Ghidaţi de marcaj urcăm o pantă, şi continuăm pe un drum forestier. Un urcuş domol ne scoate la gigantica gură a Avenului Gemănata. Are un diametru de 20 m şi o adâncime de 100 m, care începe cu o verticală de 40 m. De la Gemănata la 15 minute se află Avenul Negru, care în anul 1956, anul descoperirii, a avut un puţ vertical de 108 m, una din cele mai mari verticale, care debuşa într-un râu subteran. Pe atunci s-a putut face joncţiunea pe dedesubt cu Avenul Gemănata, având în total 2437 m, dar în urma tăierilor de păduri s-au aruncat trunchiul în aven, care a dus la îngroparea legăturii subterane şi la diminuarea adâncimii la 90. 

        De aici în cca. 10 minute ajungem la Avenul Pionierilor, de unde se coboară la Avenul Acoperit, şi după încă 10 minute se ajunge la poieniţa, unde se închide circuitul.

       Trei ore ne-a luat circuitul Lumea Pierduta. Era seara si nu stiam ce sa facem, cu toate aceste am hotarat sa continuam spre Casa de Piatra pentru ca cealalta zi sa fie mai usoara. Un traseu de 3 h, peste Culmea Chicera, pana la Casa de Piatra, l-am facut in 1 h si 30 minute. Ne-am oprit intr-o frumoasa vale, cu loc de camapre amenajat, la 30 minute de Casa de Piatra, pe valea Gardisoara.

Ziua IX: 

     Pornim din acest loc superb, dar foarte salbatic si ajungem in 30 minute in catunul Casa de Piatră.

 

 

    
      Acest catun nu-şi trage numele de la materialul din care sunt construite casele localnicilor, acestea fiind din lemn şi imajoritatea îşi păstrează caracteristicile tradiţionale moţesti de odinioară. Denumirea provine de la vasta incintă ca o depresiune cu pereţi de calcar care domină poienile. La Casa de Piatră, mai avem înca două perle ale carstului apusean, Peşterile Coiba Mică şi Coiba Mare. Aici am întâlnit localnici generoşi şi primitori dispusi sa ne povesteasca despre istoria locului.

    La Casa de Piatra ne intalnim cu un grup de turisti care i-am cunoscut la Galvoi. Impreuna suntem insotiti de paznicul  pesteri Gheatarul de la Vartop spre acesta pestra unica. De la intrare începe o galerie mare. Temperatura scade brusc la 4 grade, de aceea este nevoie de pulover.  Inca de la intrare suntem atrasi de un corp de gheata. La baza,  pe perioada verii se formeaza un lac din topirea ghetii.

    Urmeaza o  stramtoare ce te face sa te tarasti. Galeria ascendentă ne duce până la Sala Mare din care mai este o galerie de 78 m foarte scundă, numita tunel. In acesta sala se afla un complex de formatiuni carstice nemaintalnit in alta parte.

       Mai jos de acesta pesta dupa 20 minute se afla  Peştera Coiba Mică (pestera cu apa), unde la un perete apa Gârdişoarei se pierde în totalitate printr-o cascadă înspumată. Nu putem intra in acesta pestera, intrarea ei este plina cu noroi si apa. Coboram  pe firul văii 400 m pentru a vedea Peştera Coiba Mare, pestera cu cea mai mare gură de peşteră din Munţii Bihor: are o inalţime de 74 m şi o lăţime de 47 m.

        

        Ne luam la revedere de la amici nostri si coboram pe valea Gardisoara, 4 km si un indicator ne arata directia de mers spre Izbucul Tauz.  Cu cei 87 de m adancime, la care s-a ajuns pana in prezent, este cel mai adanc sifon explorat din Romania. E un izbuc greu datorita adancimii, distantelor mari de parcurs submers si din cauza traseului foarte ascendent in partea remontanta a izbucului (practic un tub vertical cu diametrul de 20 m) care dupa presupunerile specialistilor da intr-un spatiu aerat. Pe o placa vedem numele unui scufandator polonez ce a murit inecat care ne constientizeaza de dificultatea izbucului. 

     Cu gandul catre casa, refuzam sa mai ne abatem la vreun obiectiv turistic. Pornim hotarati catre satul Garda de Sus, mergem pe acesta vale, Gardisoara, la un moment se uneste cu Garda Seaca, trecem prin sectoare de chei care ne fac sa ne para rau de intrventia omului in zona. Desi drumul este necesar, totusi distrugerea cheilor este ireversibila. 

     Ajungem in sfarsit in sat, facem o poza la un monument local, mancam ceva la un restaurant, dupa care la ora 23:00 ne hotaram sa punem corturile intr-o zona de lunca a Ariesului.

Ziua X: intoarcerea spre casa

      Ne trezim cu noaptea-n cap, siguri ca vom avea un autobuz spre Cluj, la ora 5:00, numai ca  nu a fost asa. Duminica nu circula decat la ora 10:00! Totusi, in acea duminica era targ in Garda de Sus si nu ne pare rau ca am ramas. Astfel ca, ramanem 3 h la acest targ al motilor, niste oameni de munte, reci si putin primitori, coborati de prin toate catunele de culme: Ocoale, Hodobana, Ghetari, Hanasesti, Cobles, Scarisoara, etc. Plecam in cele din urma cu autobuzul de ora 10:00,  admirand frumoasa valea a Ariesului pastrand in gand acest loc deosebit al Apusenilor.