Muntii Bargaului: Varful Miroslava (Oala sau Gogoasa)

         Este dimineata de iarna! Am aruncat o privire pe fereastra ca sa vad cum e vremea. Atmosfera este saturata de negura deasa, laptoasa. Pofta de munte ne slabeste.

         Cu cateva zile in urma ne-am propus sa ajungem pe un alt varf din Muntii Bargaului. Acest tinut salbatic, cu paduri nesfarsite, maguri abrupte ce seamana cu claile de fan, greu de urcat, temperaturi scazute, ofera locuri  de neuitat. Pentru aceasta data ne-am propus sa ajungem pe Miroslava (Gogoasa sau Oala)-1605 m.

      Insotit de doi prieteni hotarati plecam fara tragere de inima pe valea Bozghii. Punctul de unde abordam traseul este Tureacu Bargaului. Dupa ce lasam masina la un prieten pornim la drum. Intram pe o portiune neteda din vatra Tureacului si constat ca este vorba de o terasa a vaii Bargaului sapata in pleistocen. Casele sunt imprastiate pe aceasta terasa si se continua pe  versanti pana la 30 minute de mers de drumul asfaltat. Pe valea Bozghii  se insira pana la nivelul padurilor. 

     

       Primul obiectiv pe care il luam in calcul este un lac. Mirat, aflu de la partenerii de drum ca in urma cu cativa ani un cetatean al satului a canalizat un paraias din amonte intr-o depresiune formata in urma alunecarilor de teren si a tasarii. Asadar, este un lac antropic (construit de om),  ce are o suprafata de peste 1 ha.Asa am apreciat noi cele vazute, la fata locului.

        

           Dupa o scurta oprire la acest lac, ingetat, ce seamana cu un patinoar natural, continuam sa mergem pe un drum forestier.

          Vegetatia de foioase si  conifere este imbracata in matasuri argintii, cu broderii, dantelute si mii  de floricele de diferite marimi. Drumul ce serpuieste  piciorul muntelui,  imbract in alb,  seamana cu o poteca ce duce intr-o lume de basm.

         Prima deschidere luminoasa de pajisti alpine este undeva la o altitudine de 1400 m. Intalnim o poiana intinsa, cu salase, case de vanatoare sau  stane, care acum sunt in ruina. Ne apropiem timid de una din ele. Aruncam o privire curioasa asupra grajdului, surii, sopronului, casei de locuit. Nu  prea avem chef sa  poposim in aceste locuri parasite. Oricum ii mai bine decat in camp deschis! Suntem feriti de vant!

   

        Scoatem un sandwich din traista inghetata, ca sa ne potolim foamea, o gura de apa care ii numai sloi de gheata, o ciocolata ca sa ne indulcim. Aceasta ne ofera energia esentiala pentru  a aborda cea mai dificila parte a traseului.

        Dupa ce ne potolim putin foamea si setea, lasam cu parere de rau salasul si urcam pieptis panta muntelui. Ajunsi in creasta, uzi leoarca de transpiratie,  suntem uimiti  cand vedem formele care le au molizii de la chiciura si viscol.

        Sunt imbracati complet in alb

 

         Poteca e peste asteptari de vizibila. Chiar e batatorita. In urma cu o zi cativa iubitori ai muntelui au calcat zapada proaspata. Aceasta se continua abrupt printre molizii cu cetina alba pana la pamant, spre  varful Miroslava. La un moment dat, poteca inzapezita nu mai e calcata. Zapada cristalina atinge 60 cm, e asa adanca incat intram pana la solduri. In anumite locuri din cauza viscolirii e chiar mai mare.

    Atmosfera desi  inchisa, se pastreaza calma. Ne invita sa urcam pe varf. Seara se apropie!

     Am continuat asa, prin nameti, pe un traseu de creasta din vf. Prislop pana pe Miroslava-1605 m

           Sub varful Miroslava. Pe varf nu se poate face poza, fiindca este acoperit de padure.

            Cu toate acestea,  efortul depus a meritat!

            Foto: Vasile Hoza