Trecem la schimburi uscate şi facem mici mişcări de
mobilier: punem doua mese cap-la-cap. Petrecem netulburaţi până pe la ora
doua din noapte, când Ioan apare cu echipa din cea de-a doua maşină venită de
la Galaţi. Facem un gest amplu cu dosul mâinii peste resturile de pe masă,
pentru a face loc la încă cinci pahare noi. Pe la ora 5 mijiră zorile şi,
sfioase, ,,Şeherezadele” tăcură... Totdeauna din somnul de după petrecere te
trezeşti ,,cu nisip în ochi”. Chiar dacă afară plouă de rupe...
Abia după ora 10 expiră ,,codul
galben” şi ieşim afară să vedem până unde am ajuns azinoapte şi să tragem
si câteva cadre... Dacă o ţine tot cu ploaie, pentru un eventual Jurnal
am putea cumpăra câteva vederi de la librăria din localitate...
Vila unde suntem găzduiţi se află
într-un peisaj fermecător de la poalele Munţilor Rodnei. Doar că ceţurile de
după ploaie nu ne lasă să vedem şi înălţimile.
În vale
se văd casele şi biserica sveltă din localitatea Maieru. Veche aşezare
românească, atestată documentar încă din secolul 15, comuna bistriţeana se
întinde dealungul Someşului Mare, între ultimile picioare de munte ale Rodnei
şi plaiurile verzi, ori magurile bombate, de relief vulcanic , ale Munţilor
Bârgăului.
În prim-plan e un contrafort al Munţilor Rodnei, iar mai
în spate, dincolo de ceaţă, profilul de trunchi vulcanic al Măgurei Mari. (M.
Bârgăului.)
Mai ales după ce e batută în gura cu mare pricepere.
Prima rază de soare ne scoate la apel: Doina, Dan, Emilia, Adriana, Alex, Edy, Cristi, eu şi Ioan.
Nu ieşim la socoteală. Trebuie sa fim 11: trei fete şi opt băieţi. Fetele sunt.
Ne echipăm ca de tură
şi coborâm spre sat pe aceeaşi Vale a Caselor. În drum ne oprim să vizităm o
,,fabrică de palincă”. Ni se explică procesul tehnologic cu cele două etape de
rafinare. Se văd cele două alambicuri de cupru, unul mai mare, în care se
pune borhotul, cel din dreapta, mai mic, unde fierbe din nou primul distilat.
Ni se dă să gustăm ,,la cald” o tărie de 56 grade alcolice.
La partea de jos a drumului suntem asteptaţi de către Liviu Croitor (varul lui Ioan şi carpatist de-al nostru), care ne va duce cu microbuzul până în Pasul Rotunda. Drumul modernizat de pe Valea Someşului Mare trece mai întâi prin alte câteva localităţi năsăudene: Şanţ, Rodna, Valea Mare. Mai sus drumul se afundă în padurea de molid şi unde valea pare să se închida Liviu ne arată locul unde pârâul Maria (format din Măria Mare şi Măria Mică) se varsă în apele tânărului Someş, că nu şti care ar fi mai mare...
Munţii Suhard sunt situaţi în grupa nordică a Carpaţilor Orientali, în locul în care aceştia par să aibă cea mai mare lăţime. Astfel pentru a ajunge la ei, eşti nevoit (de oriunde ai veni) sa treci prin pasurile din alţi munţi. Masivul Suhard e străjuit de Munţii Rodnei, Munţii Zimbroslava şi Munţii Ţibău la nord, de Obcina Mestecănişului şi Munţii Giumalău în est, de Călimani în sud şi Munţii Bârgăului înspre vest. Creasta sinuoasă a Suhardului, lungă de circa 47 km, e un rezultat al orogenezei alpine, acea mişcare de ridicare a stratelor, combinată strâns cu acţiunea de eroziune a apelor curgătoare şi a factorilor atmosferici. Eroziunea e atât de evidentă încât culmea principală are pe alocuri aspectul de creastă îngustă, uşor de parcurs, dar mai greu de găsit un loc de tabără. Relieful rezultat are un aspect greoi, cu anticlinale masive desprinse din culmea principală. Acestea coboară brusc spre altitudini unde sunt acolerite în totalitate de păduri de conifere.Morfologic Suhardul e format din trei masive distincte: Omu, Fărăoane şi Ouşoru. Deşi are înălţimi la care în cuaternar au sălăşuit gheţari permanenţi, Munţii Suhard nu au relief glaciar, aşa cum întâlnim în vecinul său de la nord, Rodna. În schimb relieful periglaciar (rezultat în urma proceselor de îngheţ-dezgheţ) e format din suprafeţe întinse de grohotişuri, blocuri singulare şi chiar ,,babe”. Acestea le vom întâlni pe feţele vestice ale munţilor Omu şi Fărăoane.
Drumul forestier (cu pretenţie de DN 17D) urcă până la altitudinea de 1271m în Pasul Rotunda. El urmează malul stâng al Someşului Mare, care ia naştere chiar aici, din pâraiele Preluci şi Zmeu. Dealtfel numai aceste trei pâraie, Preluci, Zmeu şi Măria izvorăsc din Munţii Suhard şi sunt tributare Someşului Mare, toate celelalte ape curgătoare din Suhard fiind drenate de râul Bistriţa, prin Bistriţa Aurie în partea estică şi Coşna (respectiv Dorna) în partea vestică. Din Pasul Rotunda facem dreapta şi mai trecem printr-o pânză subţire de molid. Imediat mai sus ieşim într-o poiană largă, unde se află şi Cabana Croitor.
Pe pereţii din sala de mese a cabanei poţi călători pe hărţi cu munţii din zonă, dar te poţi întoarce şi în timp, ascultând poveştile gazdei despre luptele care au avut loc pe aceste plaiuri în fiecare dintre cele două războaie mondiale.Două sute de matri înapoi pe drumul care am venit se află un cimitir al eroilor din al doilea război mondial. Numele celor care odihnesc sub poala pădurii nu apar pe cruci, asta pentru că înhumările avea sa le facă armata română abia în primăvara anului 1945...
Deabia acum pregătim rucsacii pentru tură, cele rămase prin pungile de plastic revenindu-le căţeilor de la cabană. De remarcat ,,vila” flocosului alb.
Apropierea dificilă de intrarea în traseu (maşină-tren-iar maşină-microbuz) şi vremea nefavorabilă au făcut ca să putem intra în lungul traseu al crestei Suhardului abia sâmbătă pe la ora 15,45. Am fi putut rămâne o noapte şi la cabana din pasul Rotunda, dar cele 4-5 ore de mers pâna seara ar fi sporit ,,punctajul” nostru în ,,economia turei”.
Lăsăm în urmă Cabana Croitor din Pasul Rotunda. În spate se deschid perspectivele spre Vârful Nichitaş 1451m şi culmile Ineului din Munţii Rodnei.
Câteva raze de soare sporesc pofta de mers a echipei.
De pe o primă platformă orizontală a Muntelui Cătura identificăm vârfurile din această extremitate estica a Munţilor Rodnei: Roşu 2113m, Ineuţ 2232m şi Ineu 2279m.
Un drum pastoral ne plimbă pe deasupra unor plaiuri înverzite. Carpaţii Orientali au un ,,parfum” inconfundabil, ce-ţi strecoară în suflet o linişte de început de lume. Îmi vine în minte imaginea cu împăratul înveşmântat în purpură şi hlamidă albă din clipul vechi al lui Depeche Mode, care ducea cu el un scaun pliant, un şezlong şi se aşeza în faţa zărilor pentru a se bucura de peisaj şi de linişte... La umbra brăduţului din fotografie mi-aş aşeza şi eu scaunul acele cu spătar de pânză.Aş simţi ca sunt adevăratul stăpân al muntelui... Cui i-ar trece prin minte să urce până la mine cu un eventual act de proprietate?!...
Enjoy the silance!
Străbatem plaiurile molcoame ale Muntelui Caturii şi lăsăm în stânga Vârful Cociorbii 1593m. Spre vest coboara spre padure piciorul Muntelui Zmeu.
Nebulozitatea, respectiv precipitaţiile, sunt în Munţii Suhardului de două forme: de front atmosferic şi de convecţie locală (de evapo-transpiraţie). In aceasta zonă a Orientalilor, Munţii Rodnei sunt un mare generator de nori convectivi. Şi cum masele de aer se deplasează permanent spre sud-est, vom constata că partea nordică a Suhardului (zona Vârfului Omu) e permanent acoperită de şiruri nesfârşite de nori, cei joşi transformându-se în ceaţă deasă.(O situaţie asemănătoare se întâlneste şi în masivul Iezer-Păpuşa, acolo norii venind dinspre Făgăraş). Urmărim serpentinele largi ce urca spre Vârful Omu. În spate vedem cum o fereastră a norilor plimba peste culmile împădurite o raza de lumină.
Cu cei 1932m ai Vârfului Omu, din punct de vedere al altitudinilor, Masivul Suhard s-ar clasa pe locul 5 între cele 35 de masive ale Carpaţilor Orientali.Ia să încercăm o aducere aminte a celor mai mari altitudini din Carpaţii Orientali: M. Rodnei 2305m, M. Călimani 2102m, M. Maramureşului 1962m, M. Ciucaş 1954m, M. Suhard 1932m, M. Neamţu 1923m, M. Ceahlău 1907m.
Vârful Omu lasă spre vest un picior de munte până în pasul Suhard 1150m. Pe aceasta culme secundară se află şi Vârful Suhard 1280m, cel care dă numele întregului masiv. Trebuie să privim mai cu atenţie acest interfluviu, deoarece el reprezintă cumpăna de ape dintre Someşul Mare şi Bistriţa, adică pe aici se materializează şi culmea principală a Carpaţilor Orientali, care, din Pasul Suhard trece în platoul Zimbroaia din Munţii Bârgăului. (Şi mai departe prin Pasul Tihuţa trece în Munţii Călimani.) Dealtfel şi marcajul bandă roşie pe care venim din Pasul Rotunda se lasă aici în drapta şi se continua prin Munţii Bârgăului, noi urmănd să continuăm culmea principală a Munţilor Suhard pe marcaj bandă albastră.
Drumul pastoral mai depăşeşte o culme intermediară şi după ce trecem pe faţa sudică a muntelui vedem că Vârful Omu e acoperit de ceaţă.
Plafonul întunecat al norilor pare sa cadă şi peste noi, aducând cu el întunericul.
Încet-încet ceaţa ne cuprinde şi pe noi. Nu mai are niciun rost să urcăm până pe vârf. Mai ales că ora e târzie şi prin semiîntunericul creat dibuim cu greu continuarea culmii spre sud.
Ajungem în zona fostului canton pastoral Omu şi căutăm un loc mai ferit de vânt în care să punem tabăra.Abia apucarăm să întindem corturile, ca se şi porneste ploaia. Înghesuială în cort. Neoprenele, sacii de dormit, schimburi uscate pentru noapte, câteva ghiţituri şi... gata, la somn. Amânăm petrecerea la foc de tabără pentru mâineseară.
Duminică 03.06.2012
Dimineaţa nu mai poluă, dar se dovedeşte că aşteptăm în zadar să se ridice şi ceaţa.
Ne strângem laolaltă, până nu ne spulberă vântul: Sorin, Dan, Doina, Adriana, Ioan, Cristi şi jos: Nelson, Emilia, Alex şi Edy.
Părasim locul de tabără şi imediat cărarea se pierde în marea de jnepeni ce acoperă în întregime Muntele Pietrele Roşii. A mers Alex primul şi eu al doilea, toată apa de pe jnepeni scuturându-se pe noi. Deşi uzi bine, apa n-a pătruns nici prin bluză, nici prin pantalon, iar după ce am iaşit la gol vântul ne-a zvântat cât ai clipi.
Vânt şi ceaţă pe Vârful Pietrele Roşii 1775m.
Ţinem strâns pentru a nu ne pierde prin ceaţă şi prin jnepeniş.
Când se termină zona cu jnepeniş se ridică şi ceaţa. Trecem peste Vârful Diecilor 1631m, de fapt o platformă largă, înirbată. Continuăm să coborâm pe Obcina Diecilor spre şaua cu acelaş nume. Şaua Diecilor 1400m îşi ia numele de la cele două pâraie antagonice, Diaca Bistriţei Aurii şi Diaca Coşnei, care izvorăsc din apropierea înşeuării. Acest aspect cu câte două toponime asemănatoare îl vom mai întâlni şi mâine, cu pâraiele Ciotina Bistriţei Aurii şi Ciotina Coşnei în larga înşeuare a Tarniţei, de dincoace de Vârful Ousoru. (Şi din Pasul Predeluş izvorăsc tot la fel Doftana Ardeleană şi Doftana Prahoveană.) Vârful golaş din dreapta se cheamă Vârful Rotunda 1461m.
Şaua Diecilor este străjuita de o troiţă de lemn. (Dacă s-ar fi numit Şaua Decilor am fi dedus că numele vine de la prepoziţia atât de mult îndrăgită: ,,deci...”)
O stână aflată în construcţie pe Muntele Rotunda are pe frontispiciu prinsa o cruce de lemn, dând impresia că avem de-a face cu o bisericuţă cum am văzut în filmele cu Vestul sălbatic.
Din Şaua Diecilor poteca ne conduce spre pădurea de molid care îmbraca pe la bază masivul Farăoane.
După mai bine de un ceas de urcat prin padure ieşim în preajma Vârfuli Icoana 1593m, chiar pe malul lacului de tasare nivală care poartă acelaş nume. În fundal se vede Muntele Fărăoane cu creştetul în nori.
E trecut de ora prânzului şi intindem masa chiar în cărare, în preajma lacului. Pe fundal avem profilul alungit al Muntelui Şveţaria 1562m.
Călătorului îi şade bine cu drumul pastoral de pe Culmea Recele.
Lasăm în stânga cantonul pastoral Recele şi ne continuăm drumul pe lângă gardul de pe Bâtca Târşului 1548m.
Gardul delimitează munţii şi păşunile ce ţin de judeţele Suceava, respectiv Bistriţa Năsăud. Aici vecini buni sunt Edy Suceveanu şi Alex Bistriţeanu.
Dan coborând în şaua de dinainte de Vârful Bâtca Târşului.
Un drum înşelător conduce la o stână frumos aşezată pe botul de deal.
Ne apropiem tot mai mult de Muntele Fărăoane. Ascensiunea pe el e programată pentru a doua zi. Oricum, acum e cu capul în nori. Ar mai fi ceva vreme până se înnoptează, dar suntem cu ochii după un loc bun de tabără. Tot cărăm sticle pline...
Locul căutat îl găsim în apropierea unei foste staţii meteo. O mare parte din echipă s-a mobilizat să inspecteze zona şi să caute şi un izvor.
O stână nouă de pe piciorul nordic al Muntelui Bâtca Târşului.
Locul din stânga gardului, unde am întins corturile, avea să-şi dovedească o calitate nebănuită. În permanenţă vântul a suflat dinspre vest, dar pantele abrupte ale Văii Coşna aruncau curenţii de aer în sus, aspect ce mi-a amintit de deflectoarele de vânt de pe puntea de comandă din exterior a navelor maritime. În jur brazii se încovoiau de vânt, iar la noi în tabără nu se clintea niciun fir de iarbă.
Chiar sub noi, pe versantul estic, am descoperit bisericuţa şi clădirile mai noi ale Schitului Suhard (Ciocăneşti). O vizită de seară avea să ne dezvăluie că în lăcaşul de rugăciune vieţuiesc numai doi călugări, unul fiind coborât în satul Ciocăneşti de la gura de jos a văii. La întoarcerea în tabără am făcut foc mare şi ne-am pus pe cântat. Interesant a fost că în locut tradiţionalului carneţel cu cântece al lui Horia Axinte, acum Edy Munteanu a avut toate cântecele de munte trase pe un telefon.Cel mai greu a fost să-l stapânim pe Cristi să nu mai pună copaci pe foc. Nu de alta, dar ne tot depărtam, de nu mai aveam loc pe culmea îngustă şi am fi fost nevoiţi să ne lăsăm mai spre vale...Spre miezul nopţii norii au dezvăluit şi o lună plină de toată frumuseţea.
Luni 04.06.2012
Suntem treziţi de razele de soare ivite de undeva pe unde ar trebui să se vadă Pasul Mestecăniş.Până am strâns tabăra Sorin a dat o fugă la schit pentru a mai cumpăra o duzina de sticluţe cu sirop de brad.
Schitul Suhard văzut de pe drumul pastoral ce încinge Muntele Fărăoane pe la east.
Locul de unde am făcut fotografia anterioară. Drumul din dreapta coboară la schit.
Din Şaua Diecilor (de ieri) şi până în Şaua Tarniţa suntem în cuprinsul Masivului Fărăoane. Muntele Fărăoane şi mai ales vârful în sine, nu pot fi abordate, cum ar fi firesc, continuând pe drumul de culme dinspre nord, el fiind acoperit în mare parte de jnepeniş fără cărare, iar faţa vestică e brăzdată de limbi de grohotiş. Aseara călugarul ne-a îndrumat să ocolim muntele pe la est şi să încercăm să urcăm pe vârf pornind dinspre sud. Pe drumul estic de pe sub Fărăoane.
Pe un picior al muntelui întâlnim o turma de oi. Majoritatea turmelor dinspre Bistriţa Năsăud sunt ale oamenilor din Maieru, iar Ioan Croitor cunoaste pe mulţi dintre ciobani. Ne povesteşte că în vremea imperiului austriac localităţile Maieru şi Rodna asigurau paza la graniţă, drept pentru care aveau să primească în stăpânire de obste întreg muntele Suhard.
Ciobanii ne conduc spre un loc de unde am putea iniţia o ascensiune pe Vârful Fărăoane.
Plaiul Suhărzelului, un picior de munte pe care coboară o cărare spre localitatea Iacobeni de pe Valea Bistriţei Aurii.
Ocolirea Muntelui Fărăoane pe curba de nivel ne-a luat pe puţin două ceasuri.
Vârful Fărăoane văzut dinspre sud.Socotim că un dus-întors până pe vârf ne-ar costa mai bine de două ceasuri, aşa că renunţăm sa mai urcăm pe fărăoane, preferând să urcăm spre sfârşitul turei pe Vârful Ouşoru.
Pierdem încet din altitudine şi înainte de a intra în pădure întâlnim şi cel de-al doilea lac din Munţii Suhard. E cuibărit tot într-o depresiune de tasare nivală, dar e ceva mai mic decât Lacul Icoana. Şi se pare că nici măcar un nume nu are...
Înainte de Muntele Tarniţa 1542m întâlnim o herghelie de cai semi-sălbatici. Un armăsar curajos ne întâmpină ameninţător. Deci fără gânduri necurate cu privire la cele zece iepe ale sale...
Trei exemplare frumoase.
Ajungem sub Vârful Piciorul Stejii 1398m şi vedem pentru prima dată silueta inconfundabilă a Muntelui Ouşoru. (Poate că denumirea de Piciorul Stejii vine de la genitivul subsatntivului ,,ştevie”: ,,şteviei”... ,,ştevii”... ,,stejii”...)
Şaua Tarniţa, locul unde se ,,împung” cap în cap cele două pâraie cu numele de Ciotina.
Poate că această fotografie e una dintre cele mai reprezentative imagini din întregul lanţ al Munţilor Suhardului.
Drumul nostru străbate spaţiile largi ale Şeii Tarniţa.
Dincolo de şa peisajul se schimbă brusc şi nici Muntele Ouşoru nu se mai vede.
Privim în spate şi vedem Muntele Tarniţa de pe care tocmai am coborât. Mai în spate se vede şi Vârful Fărăoane.
Ajungem pe culmea Muntelui livada 1463m şi vedem pentru prima dată depresiunea necuprinsă a Ţarii Dornelor.. În şaua înaltă a Muntelui Livada lăsăm rucsacii şi pornim ascensiunea pe Vârful Ouşoru În spate se văd casele din localităţile Coşna şi Valea Bancului.
De pe culmea de legătură cu Vârful Ouşoru privim în spate. Spre nord, la şirul de vârfuri al Munţilor Suhard.
În stânga, în planul cel mai îndepărtat, se distinge Vârful Omu.
În plan ceva mai apropiat vedem vârfurile Icoana, Şveţaria şi Bâtca Târşului.
În dreapta, mai înalt, Vârful Fărăoane şi vârfurile mai mici Tarniţa şi Piciorul Stejii.
Culmea de legătură cu Muntele Ouşoru e însoţită şi de un gard metalic ce împrejmuieşte zona sanitară a Izvorului Alb, ale cărui ape sunt îmbuteliate la o fabrică din Dorna Candrenilor.
Culmea principală a Munţilor Suhard văzută de pe coasta Muntelui Ouşoru.
După mai puţin de un ceas de la plecarea fără rucsaci ieşim la golul alpin de pe Ouşoru.
Înşelător, vârful punctat de o cruce e ceva mai departe.
Poza de vârf de pe Ouşoru 1639m.
Exerciţiu de admiraţie.
De pe vârf avem o vedere la 360 de grade, cu privelişti deosebit de frumoase, ceea ce înscrie Vârful Ouşoru printre cele mai frumoase locuri de perspectivă din Carpaţi. Munţii Suhard au ca extremitate sudică Culmea Runcului, un pinten prelung ce pătrunde în unghiul ascuţit format de confluenţa Dornei cu Bistriţa Aurie, loc de unde râul ia numele de Bistriţa. Pe terasele celor doi afluenţi se întinde oraşul-staţiune Vatra Dornei. Toponimul ,,runc” înseamnă ,,loc curăţat de pădure”. Obiceiul locului era că fiecare devenea stăpân pe locul pe care îl ,,lăzuia”, adică îl curăţa de pădure. Astfel ca poienile apărute în preajma pădurilor se mai numesc ,,lazuri”, prisăci”, ,,arşiţe”, ,,runcuri”. (Iar în Dobrogea ,,curături”.) (La fel în locurile sălbatice din Canada, cel ce îşi ridică o casă pe malul unui lac neştiut, va da numele său şi acelui lac.)
Plaiul Runcului. Pe fundal se văd Munţii Bistriţei.
Plaiurile cu case dinspre Argestru. În spate apare cupola inconfundabila a Muntelui Giumalău.
Partea din oraşul Vatra Dornei care se întinde spre vest, de o parte şi de alta a râului Dorna.
Mulţumiţi că vremea ne-a permis să încheiem tura cu asemenea privelişti, ne întoarcem la bagaje şi începem să coborâm spre Dorna Candrenilor, pe pantele prelungi ale Dealului Floreni.
Drumul coboara în serpentine largi până la o zona cu stâne.
Coborâm spre Dorna Candrenilor.
Liniştea tihnită a uneu familii.
Ne este dat să trăim într-o ,,ţară a ţărilor”... Ţara Dornelor e vestită pentru lemnul său, pentru apele sale minerale, pentru brânzeturi şi căşcavaluri, dar mai ales pentru peisajele la care e greu de găsit un egal.
Frumosul s-a tot păstrat, iată, pentru sfârşitul turei. Ca să ne pară şi mai rău că plecăm acasă...
Mai deschis, mai deschis, să se vadă şi Muntele Ouşoru!...
Sunt nedumerit... Aceasta e fotografia mea, sau e o vedere cumpărată de la librăria din Dorna Candrenilor?
Care librărie, mi se şopteşte, că noi am încheiat tura....
Deşi se lasă mai greu abordat, Suhardul e un munte MARE! Imposibil să-l mai uiţi vreodată!
Bibliografie. Ioan Popescu-Argeşel: Munţii Suhard
Text: Gigi Cepoiu
Poze: Gigi Cepoiu, Alex Grigoras, Ciocanel Nicusor, Doina Popa;
Harta: Ioan Croitor
Lacul Lala Mare-peisaj de iarna (foto: Ioan Croitor)
Lacul Lala Mare-peisaj de toamna (foto: Vasile Hoza)
