IubitoriDeCălatorii: martie 2012

De doi ani ma tot gandisem la o tura in Muntii Tibles. Facusem atatea planuri incat aveam impresia ca nu o sa gasesc niciodata varianta ideala. Cercetasem multe site-uri de specialitate, jurnale, harti, poze. Odata, mi-am luat inima in dinti si-am plecat spre acesti munti. Numai ca, m-am gandit sa incep din pasul Gutai. Am fost aproape, dar nu am ajuns decat pana la baza lor in pasul Botiza.

Reiau si anul acesta sarcina de a organiza tura. Ma gandeam ca va iesi foarte bine, in sensul ca o sa fim foarte multi participanti. O pregatisem din timp, si mai mult, multi prieteni si-au exprimat dorinta de a merge. Aveam si unele ingrijorari, zapada foarte mare, dificultatea de cazare, locul de unde sa abordam muntele.
Planuiesem urmatorul traseu: sat Fiad-Valea Fiadului-paraul Mesteacan-varful Bran- varful Tibles-varful Arcer-refugiu Arcer-sat Grosii Tiblesului. Brusc ne hotaram sa schimbam ruta, abordam muntele de pe partea opusa. Eram trei participanti: Ioan, Victoria, Alin.

Luam trenul dimineata devreme spre Dej. Un microbus ne duce spre Grosii Tiblesului, astfel ca, in 6 ore suntem in traseu, cu o scurta oprire in Tg. Lapus, utila, pentru ca sa vizitam orasul, sa mancam ceva si sa ne pregatim inima de munte.

Din Grosii Tiblesului soarta a facut posibila intalnirea cu muncitorii forestieri din zona locala care transportau lemn. Am scurtat 14 km din traseu cu acea masina care gonea pe drumul inghetat al vaii Bradului. In timp ce noi, agatati de lanturile platformelor dansam in bataia brizei de munte si in marea de rumegus amestecat cu zapada, eram bucurosi ca innaintam consistent in inima muntelui cu gandul ca am recuperat ceva timp.

Valea Bradul este intesata de cabanute ca ciupercile dupa ploaie. Din loc in loc ne aruncam privirile asupra unor baraci care pot deveni refugiu in caz de vreme rea. Trecem si de cabana silvica si suntem debarcati aproape de cariera.

Este ora 13:00 cand ne luam ramas bun de la transportatori. Ne azvarlim mainile in apa vaii in speranta ca vom reusi sa ne spalam putin mainile imbibate cu ulei de pe sprangile platformei si innaintam prin zapada groasa, dispusa in straturi, spre refugiul Arcer. Ne este usor sa continuam fiindca drumul ne este deschis de 5 camarazi care “nu pot sta acasa la caldura” (cum spun unii). Aflam mai tarziu ca sunt de la Asociatia Opaitul Rodnei.

Continuam asa prin zapada tot mai groasa cu gandul ca o sa fie o seara frumoasa. Ne gandeam ca refugiul va fi incalzit la sosirea noastra si ca o sa fie o intalnire emotionanta cu cei care ne-a luat-o inainte. Dupa 1 ora, nu ne vine sa credem, cei 5 montaniarzi se intorc. Suntem coplesiti! Nici nu ne mai aducem bine aminte ce am discutat cu ei. Aveam in minte doar Muntii Tibles, refugiul Arcer si o dorinta crancena de a continua cursa.

Tiblesul este un masiv salbatic, greu de strabatut, fara locuri de cazare. Face parte din Grupa Maramuresului si ai Bcovinei si au ca particularitate rocile vulcanice din care sunt formati, lucru mai rar intalnit in Carpati. S-au format in orogeneza alpina prin vulcanism, fiind formati aproape in exclusivitate din roci vulcanice, cele mai importante fiind andezite piroxenice, bazalte, aglomerari vulcanice si revarsari de lava. Creasta principala este formata din trei masive: Arcer, Tibles, Bran. Cel mai inalt este Tiblesul: 1839 m. Ca rezultat al activitatii postvulcanice, mofetice, s-au format numeroase izvoare de apa minerala (denumite de localnici borcuturi), cu o distributie extrem de neuniforma, acestea fiind concentrate in zonele marginale ale ariei vulcanice, cum sunt cele de pe valea Fiadului, Arcerului, Izvorul Arinilor, Izvorul Rau si Izvorul Ţiblesului.

Ajungem la mina dupa 3 ore de mers de la cariera. Vantul sufla cu putere creand rafale. Zapada este viscolita. Temperatura e tot mai scazuta. Cu spiritul de luptator si cuprins de nerabdare, eu sunt cel care taie zapada. Nu aveam de gand sa ma opresc. La insistentele celorlalti facem un popas care s-a dovedit valoros. Mancam, bem un ceai cald, ne odinhnim putin si pornim pe un paraul al vaii Bradul.

Incepem un urcus abrupt pe acesta vale timp de 30 minute. Cotim la stanga si traseul urmeaza mai multe serpentine. La un moment dat, vedem urmele de intoarcere ale lui Lorant si ceilalti. Zapada e foare adanca. Ne adancim pana la solduri pe o distanta de 50 de m in speranta ca o sa intalnim o portiune cu zapada inghetata.

Cand ne gandeam sa ne intoarcem, fiindca zapada devenea imposibil de strabatut, intram pe o portiune inghetata. Asta ne da curaj.

Numaram 8 serpentine prin care am inaintat cand pe zapada inghetat cand pe zapada pufoasa, spulberata de vant, in care ne adancim in intregime si ajungem intr-o poiana cand soarele apune peste Tara Lapuslui. Este un peisaj spectaculos ce ne incanta privirea.

Ţara Lăpuşului sau tinutul unde a luptat Pintea Haiducul este situată la sud de oraşul Cavnic, la câţiva kilometri de Baia Mare, urmând lanţul vulcanic al munţilor Gutâi - Lăpuş - Ţibleş în partea de nord-nord-est, vârful Breaza la sud-sud-est şi Vârful Şatra şi dealurile Preluca la vest. In cea mai mare parte se suprapune pe o depresiune submontana, Lapus, traversata in partea centrala de raul Lapus, ce formeaza Chei Lăpuşului, de la Răzoare la Remetea Chioarului. Cheile au fost formate când râul a erodat sisturile cristaline ale Dealurilor Preluca. Acestea sunt considerate unice în România, datorită lungimii de 36 km şi formaţiunilor geologice şi naturale variate: pereţi abrupţi şi stâncoşi, păduri, cascade, peşteri, ce pot fi observate traversand pe jos aceasta zona. Noi le-am vazut doar din masina si ne-am exprimat dorinta de a le traversa cu piciorul candva.

Centrul polarizator al regiunii este Târgu Lăpuş, un orăşel de aproape 14,700 loc., situat pe râul cu acelaşi nume, fiind atestat documentar încă de la 1291, la 47 km sud-est de Baia Mare. Principalele atracţii din oraş sunt: Biserica Romano-Catolică (1752), Biserica Calvină (1839), Biserica Ortodoxă (1906-1912), vechea şcoală (1858) şi vechea primărie, care acum este dispensar (secolul al XIX-lea). Comuna Lapus de 3,800 de locuitori, situată pe râul Lăpuş, la 12 km nord-est de Târgu Lăpuş este o alta localitate cu istorie straveche. Lăpuş era înainte un centru important de manufactură a mărfii din ceramică roşie, alături de Târgu Lăpuş.

Foto: Mera Alin

Din aceasta poiana am innaintat foarte greu. Aveam impresia ca nu vom ajunge la refugiu.

Dupa inca 3 ore de la apusul soarelui, intr-o poiana putin luminata in bataia lunii, am zarit un refugiu care de abia era conturat. Semana cu o coliba. Ne apropiem si constatam ca este frumosul refugiu Arcer. Rasuflam usurati! Este ora 21:00!

Organizam lucrurile in tabara, bagajele, lemnele, focul, pregatim un ceai si adormim adanc. Nici pe foc nu ne-am trezit sa mai punem. Doar frigul diminetii ne obliga sa aprindem iar focul.

Ziua a doua! Dupa ce reusim sa intretinem focul de la 5:00 la 8:00 ne trezim cu o senzatie nemaipomenita: aerul de dimineata al muntilor, razele soarelui, caldura refugiului, cafeaua, ceaiul si mancarea bine pregatita. Sunt momente unice, greu de exprimat, ce le vom pastra mult timp.

La ora 12 plecam de la refugiul Arcer. Cu greu ne-am deslipit de acest adapost. O ora inotam prin zapada moale, pana ce iesim din padure. Ajunsesem la baza varfului Arcer si Tibles. Eram intr-un jgheab in are au loc anual avalanse. Studiem zapada, care era inhetata si avea grosimi de cativa metri si hotaram sa intaintam pieptis pe marginea jgheabului. Ne pregatim coltarii, pioletul, ne adunam curajul si innaintam, incet, cu pasi maruti si rari, dar siguri. La final am constat ca a fost placuta aceasta urcare. Daca nu exista riscul unei avalanse, chiar le recomand si altora, cu conditia sa aiba coltari si piolet.

In cele din urma, ajungem la o intersectie. Fiindca jgeabul se desprinde, avem doua variante : saurcam spre varful Arcer sau sub varful Tibles. alegem prima varianta, jgheabul din stanga, fiindca parea ceva mai domol.