Marsul prieteniei: Rarau-Giumalau, 28-30 ian. 2012

   

    
     Revin, si vorbesc din nou de aceasta calitate deosebita, prietenia, mult apreciata de oameni si tot mai rar de vazut. Sunt multe motive care ii fac pe oameni sa uite sa fie prietenosi. Nu vreau sa vorbesc de aceasta acum. Sunt convins ca oamenii care iubesc muntii sau natura, sunt diferiti de ceilalti. Sunt mai prietenosi, intelegatori, sensibili, tacuti, optimisti, dispusi sa faca sacrificii pentru a proteja mediul.

      Tura din Rarau-Giumalau a fost foarte bine organizata. Inspira multa atentie. Timpul de intalnire, de mers, de repaus, este respectat cu strictete. Este  de inteles de ce a iesit asa bine!

      Campulung Moldovenesc Est! Ora 9:11 minute! Eu si sotia mea suntem primii  care ajungem  la locul de intalnire. Ne gandeam sa coboram in Camulung Moldovenesc centru pentru ca apoi sa mergem pe jos ca sa admiram orasul. Ulterior, ne-am dat seama ca, bine am facut coborand in gara Est. Aflam ca aveam sase km si nu ajungeam la timp la intalnirea grupului. Nu vrem sa facem o impresie de oameni neseriosi. Oricum, ne place punctualitatea!
      Dupa  5 minute de stat in gara, frigul aspru al Bucovinei ne calca pe nervi.   Arunc o privire in jur si vad o cafenea. Ne luam rucsacii grei  si intram la caldurica. Ne cerem scuze ca.... "am intrat asa, imbracati de munte"! Doua domnisoare  dragute ne invita inauntru.

      Dupa  ce  savuram  cafeaua cu asa  placere  ca nici nu-mi  mai aduc aminte de  asa moment, sosesc si ceilalti: Alex, Valerica, Cristi, apoi, Edi, Lucian, Ana, Stefan si domnul Doru, decanul de varsta al grupului. 
       Formam  grupul  si  pornim pe valea  Paraului Alb, pe un drum bine intretinut, printre casele in stil bucovinean ce se insira pana departe pe aceasta vale.

      Oamenii sunt ocupati cu diferite munci. Unii duc fan cu sanii special amenajate, numite la noi in Bistrita sanceaua, altii duc lemne sau  balegar, iar altii sunt ocupati cu treburile casei prin ograda.

          

      Primul loc de interes sunt cheile Izvorul Alb. Dupa ce strabatem drumul forestier al vaii, aprox. 1,8 km, ajungem in aceste chei inguste, formate in calcare dolomitice,  unde remarcam o stinca ce poarta numele de Piatra Buhei, cuibul din legenda al bufnitei. Dupa ce trecem de Piatra Buhei, lasam in urma si ultimele case ale cartierului Izvorul Alb.

 

      Urmarind in continuare soseaua de-a lungul vaii, in scurt timp lasam in stanga poteca marcata cu cruce galbena, la intersectia careia se afla o harta informativa care ne atrage atentia cateva minute. Trecem de cateva ori cand pe un mal, cand pe celalalt al Izvorului Alb si incepem sa urcam usor spre Poiana Sihastriei.

      La 7 km de la plecare din gara, pe partea dreapta a drumului, intalnim un izvor binecuvantat, loc pentru odihna si aprovizionare cu apa. Izvorul isi are obarsia in Poiana Sihastriei, unde intalnim alte doua trasee ce vin din Cimpulung Moldovenesc, marcate cu triunghi albastru si triunghi galben. Poiana Sihastriei reprezinta un loc de aduceri aminte, de rememorare a faptelor cuprinse in legendele legate de Petru Rares si Doamna Elena. In aceasta poiana se afla un schit iconjurat de molizi seculari. Linistea locului este fara egal!

      Din Poiana Sihastriei, soseaua urca in serpentine largi, dar tot mai numeroase, si la circa 12 km de la Cimpulung-Est vom avea o imagine de neuitat asupra Coltilor Tiharaiei, situati la 1400 metri altitudine, ce rivalizeaza prin semetia si salbaticia lor cu Pietrele Doamnei, Piatra Zimbrului si Piatra Soimului.

 

      Ultima serpentina ne scoate in saua dintre Varful Rarau si Munceii Raraului, la 1435 metri altitudine. Aici intalnim soseaua modernizata care vine din Valea Bistritei pe la Chiril sau dinspre Pojorata.

      Continuam pe acest drum si observam in fata Piatra Soimului, iar spre est emblema Raraului, Pietrele Doamnei.

                   

      Dupa circa un kilometru de mers de la intersectia celor doua sosele, ne vom afla in fata Hotelului alpin Rarau, la 1520 metri altitudine. Turnurile Pietrelor Doamnei si privelistea asupra Virfului Rarau rasplatesc din plin efortul de a ajunge pina aici. Este seara, soarele auriu apune peste "stancile doamne" ale Raraului.

      De la hotel, urmand spre vest o poteca printre brazi, ajungem la Piatra Soimului, unde se afla un loc amenajat cu banci si imprejmuire metalica, pentru a putea lasa privirea sa rataceasca in voie asupra Giumalaului si vaii Moldovei.

       Am fi vrut sa prindem apusul de pe aceste stanci, numai ca, durata scurta a zilei nu ne-a permis.

 

       Perspective de neuitat se deschid in fata! Ganduri, dorinte si obiective se nasc instantaneu in mintea noastra! Poate candva o sa ajungem si pe Pietrosu Bistritei, creasta cu aspect de spinare ce pare foarte abrupta sau prin Obcinile Bucovinei.

       Seara se lasa pe neasteptate cu temperaturi ce scad sub -20. Noi ne cazam la Hotel alpin Rarau unde petrecem pana tarziu. Povestile despre munti si locuri din tara si strainatate deschid atmosfera calda si prietenoasa.

      Ziua a doua, dimineata devreme, unii din membrii grupului au iesit sa vada rasaritul peste pietrele Raraului. Denumirea stâncilor Pietrele Doamnei provine, se pare, de pe vremea lui Petru Rareş, care a găsit aici adăpost sigur pentru familia sa. Doamna, soţia sa, se urca deseori pe stânci şi scruta zorile în aşteptarea soţului. Din punct de vedere peisagistic, aceste pietre sunt forme geologice protejate ce fac parte dintr-o  rezervaţie unica in Carpati, Rezervatia geologica Pietrele Doamnei.

 

      Vorbim si de masivul Rarau, ce  are o altitudine maxima de 1651 m. Este alcatuit din  calcare cu încrustaţii de corali, amoniţi, alge marine, elemente care formau mari recife, acum 140 milioane de ani, în perioada cretacică, când acest teritoriu a fost acoperit de mările calde ale oceanului. În perimetrul rezervaţiei, pe povârnişul sudic, se află  Peştera Liliecilor, peşteră care din cauza turismului haotic şi destructiv necesită protecţie maximă.

      Asupra originii toponimului Rarău sunt încă discuţii. Localnicii îl explică prin terenul frământat, cu grohotişuri, greu de străbătut, din construcţia la rău a luat naştere Rarău, iar academicianul Iorgu Iordan reluându-l pe Tikton, atribuie numele unei păsări, şoimului, explicaţie plauzibilă, ţinând cont că în zonă este o stâncă calcaroasă care se numeşte Piatra Şoimului. Alte ipoteze sunt mai puţin vehiculate.

      De  luat in seama, chiar inpresionant, este creasta Calimanilor: Pietrosu, Negoiul Unguresc, etc.

        Ne adunam in fata hotelului. Am facut o poza de grup ca amintire peste ani si am pornit spre Giumalau pe banda rosie, prin Saua Fundul Colbului, punctul cel mai jos al acestui traseu, cca. 1285. Traseul  ne conduce pe un drum asfaltat  construit in urma cu un an dinspre Pojorata.

 

      Hotelul Rarau la care am innoptat este situat in partea centrala, cea mai spectaculoasa a masivului Rarau in poiana dintre Pietrele Doamnei si Piatra Soimului la altitudine de 1520 m, avand o capacitate de cazare de 102 locuri. Ne-am simtit bine, am avut parte de muzica la restaurant, lume buna cu chef de distractie. Camerele erau frumos ingrijite, incalzite corespunzator, peste asteptarile noastre.

      Lasam in urma Raraul cu Pietrele Doamnei si ne indreptam atentia asupra Masivului Giumalau.

      Masivul Giumalau este alcatuit din roci cristaline (sisturi cristaline, gnaise). Ca urmare infatisarea de ansamblu releva masivitate, exprimata prin interfluvii plate si rotunjite si putine varfuri ascutite.  In structura orografica se impune o culme centrala cu desfasurare NV-SE corespunzatoare aliniamentului de roci cu rezistenta cea mai mare si care are altitudini mai mari de 1450 m. In partea centrala se afla varful Giumalau (1857 m) din care se desprind, spre nord, vest si sud, interfluvii secundare in lungul carora apar poduri netede la 1000-1200 m si 1350-1450 m. Ele se termina spre vaile Bistritei si Putna prin versanti cu panta mare. Vaile care le separa sunt adanci si cu versanti abrupti. In lungul lor se afla numeroase drumuri forestiere si poteci (unele cu marcaje turistice) ce duc spre varful Giumalau.

    

      Traseul nostru se continuă din Saua Fundul Colbului printr-un urcus pe o pantă foarte abruptă, pe versantul de răsărit al cupolei Giumalăului, poteca cotind mereu printre jnepeni şi ienuperi pe distanţa de 1 km, ce urca de la 1300 pana la 1857 m.

 

     Merita precizat si urcusul greu printre jnepenii viscoliti si inghetati de pe panta Giumalaului, un loc care ne-a dat emotii. Pana la urma fara mari probleme am reusit sa depasim acel obstacol, gratie domnului salvamontist Voicu care ne-a ghidat cu mult interes.

        In dreapta avem o panorama  spre varful Rarau si  valea Colbului, un traseu care te duce in Defileul Bistritei la Zugreni. Acest traseu l-am urmat cu un an in urma.

      Suntem aproape de varful Giumalau.  Vantul suierator si deranjant ne face sa ne acoperim fetele. Unii si-au scos cagulele. Nu tinem cont de frig ca sa contemplam creasta Orientalilor.

      Primul masiv care imi atrage privire este Rodna. Remarc in primul rand Rosu, Ineut, apoi  Corongis, Laptelui, Puzdrele. Ne este greu sa identificam Pietrosu. Cred ca e acolo undeva!

      

      Cu totii suntem de acord ca de pe vîrful Giumalău, de la 1857 m, se deschide una din cele mai fascinante panorame din Carpaţii României. Spre nord şi nord-est se profilează Obcinele Bucovinei, spre răsărit silueta zveltă a Rarăului, spre sud-est şi sud în prim-plan coama zimţată a vîrfurilor Bogolin şi Pietrosu Bistriţei, iar în planuri mai îndepărtate valurile împietrite ale Munţilor Bistriţei, Stînişoarei şi, în ultimul plan, „pionul" Moldovei, Ceahlăul. Spre vest se desluşesc Călimanul şi Munţii Bîrgăului, avînd în prim-plan Ţara Dornelor, iar spre nord-vest Masivul Suhard şi, în ultimul plan, creasta alpină a Munţilor Rodnei şi Munţii Maramureşului.

       Pe varful   Giumalau 1857 m facem o poza de grup. Chiar pe varf  este o cruce imensa de beton armat, inalta de 9 metri, construita inca din 1908. 

     Moment prielnic! Soarele apunea pe varful Giumalau! Soare cu dinti pentru ca temperatura era sub  -10 grade C si vant peste 60 km/h  care amplifica senzatia de frig. Nu rezistam prea mult. Eram nerabdatori sa ajungem la cabana, dupa apoximativ un an, pentru noi, la cea mai ospitaliera cabana din tara. Eram siguri ca suntem asteptati  cu o cana  de ceai.

       De pe varf traseul urmeaza interfluviul rotunjit al crestei Giumalaului si in 30 minute ajungem intr-o poiana frumos conturata, Poiana Giumalaului. La partea superioara a poienii, sub panta versantului, bine plasata, ferita de avalanse si  de vant, se afla primitoarea  cabana Giumalau. Un loc ideal pentru relaxarea  celor care cauta un loc linistit.

     Aici, la  Cabana Giumalau, am fost intampinati, asa cum planuiam, de Bebe & Dana, cabanieri foarte simpatici si ospitalieri; am fost poftiti inauntru unde am fost serviti cu ceaiuri din fructe de padure (afine). Multumim!

        Cabana este rustica, se folosesc lampile de gaz pentru iluminat, iar paturile si mesele sunt din lemn masiv, nu din plastic. Cabana a fost construita in anul 1952, asta ce am aflat din spusele lui Bebe cabanierul. A urmat o seara placuta cu cantece de munte si schimburi de idei despre aventuri montane, de care ne vom aminti cu drag.

      Ziua a treia, lucrurile se schimba! Formam doua grupuri. Primul grup coboara  spre Rusca, al doilea grup spre pasul Mestecanis. Am plecat spre Rusca la ora 7:00 dimineata, cu emotii. Afara temperatura era mult sub minus, -25 grade C. Coborarea in cele din urma  a fost fara probleme, din contra, plina de bucurii si surprize. Zapada proaspata, aerul curat, pe langa asta am vazut si doua caprioare, ce semanau cu doi lupi, si pasteau relaxate langa un izvor cu apa.

       Al doilea grup si-a continuat traseul spectaculos spre pasul Mestecanis dupa  rasaritul soarelui.

        A fost o tura reusita! Multumesc tuturor participantilor!

      Poze  realizate de Alex Grigoras si Lucian Balanica.